Bannere ilegale amplasate la Câlnic. A fost sesizată Poliția
Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, a făcut publică o situație de la Câlnic, unde au fost amplasate ilegal 192 de bannere electorale ce aparțin Partidului Național Liberal. În acest caz a fost sesizat și Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
„Hal de abuz PNL-ist in Gorj: 192 de bannere ilegale doar intr-o singura comuna. Oamenii astia care se cred stapani de oameni, pentru care legea este doar un detaliu de care ei isi bat joc cand au chef, vor sa conduca judetul si comunele astea. Oamenii astia au tupeul sa ceara incredere, sa ceara voturi. Ei, cei care nici macar cand fac asta, nu respecta legea.
Felicitari presedintelui Biroului Electoral Calnic care a admis astazi sesizarea USR! Exemplar! Bînnea Constanti Cătălin îl cheama si merita sa ii scriu numele. Nu il cunosc, dar il felicit!
Au dispus inlaturarea lor si au transmis decizia luata IPJ Gorj care poate isi va da seama ca tolerarea nerespectarii legii atunci cand politistii vad asta cu ochii lor, este un abuz”, a scris, pe Facebook, deputatul Miruță.