Cel mai tânăr consumator de droguri din România are vârsta de doar 8 ani
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”.
Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumatorilor scade alarmant, invocând cazul unui copil de numai 8 ani care a ajuns la spital din cauza consumului de substanţe interzise.
“Fenomenul drogurilor n-a fost tratat întotdeauna foarte pragmatic de statul român. Haideţi să spun că n-am fost extrem de realişti atunci când ne-am raportat la o vulnerabilitate extrem de serioasă. Am văzut cifrele pe care le-aţi prezentat, sunt absolut convinsă că dinamica trebuie să ne pună în permanenţă pe gânduri. Da, avem consumatori tineri şi din ce în ce mai tineri. Am discutat cu diverşi specialişti şi am aflat că cel mai tânăr român care a consumat droguri are 8 ani şi a fost dus la spital”, a declarat ministrul, la un post de știri.