Caz terifiant în Franța! Româncă de 37 de ani, plină de sânge și arsă cu țigara, găsită rătăcind pe străzi
O situație terifiantă a avut loc, de curând, în Franța. O româncă în vârstă de de 37 de ani a fost văzută plină de sânge și arsă cu țigara, în timp ce mergea pe străzile din Toulouse.
De curând, o româncă în vârstă de 37 de ani a fost găsită aproape goală, cu urme de arsuri de ţigară și plină de sânge, rătăcind pe străzile din Toulouse, Franța.
Mai exact, potrivit autorităților franceze, femeia era aproape goală și prezentă urme de arsuri de ţigară şi răni la cap. Această a fost găsită acum trei zile pe străzile din Toulouse și i-a făcut pe polițiști să intre în panică.
Ei bine, imediat cum au văzut-o, oamenii legii au intervenit rapid, astfel că aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale urgențe.
În urmă anchetei, victima în vârstă de 37 de ani, de origine română, le-a povestit autorităților coşmarul prin care a trecut de-a lugul ultimelor săptămâni. Românca le-a spus autorităților că a fost victima unor agresiuni şi torturi repetate.
După ce a fost oprită de autorități pe stradă, aceasta a acceptat să meargă la locuința să împreună cu poliția. Însă, în locuința aceștia nu i-au găsit pe soțul ei în vârstă de 36 de ani și pe copilul lor de 6 ani.
Tot conform anchetei încă în desfășurare, se pare că soţul, român şi el, a dispărut între timp, iar femeia a fost tratată pentru rănile suferite şi i s-a prescris un concediu medical de 15 zile.
Cu toate că românca de 37 de ani nu a dorit inițial să depună o plângere, procurorii au continuat investigațiile și au deschis în acest fel un dosar pentru violență conjugală. Între timp, autorităților au reuşit să-l găsească pe soțul fugar, astfel că a fost plasat în arestul poliției.
De asemenea, în urma perchezițiilor, bărbatul a recunoscut în fața oamenilor legii că și-a lovit soția. Totodată, el a precizat în fața anchetatorilor că a descris-o pe cea care i-a dăruit un copil ca fiind dependentă de droguri.