News

Cod portocaliu de vreme rea în România! Avertizare meteo pentru 14 județe ale țării

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi și vijelii valabil începând de marți, ora 14:00, până miercuri, ora 10:00. Totodată, a fost emisă o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat.

În după-amiaza zilei de astăzi (5 iulie), local în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Județele afectate sunt Arad, Timișoara, Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Alba și Hunedoara.

Totodată, meteorologii anunță pentru miercuri, 6 iulie, un val de căldură și disconfort termic ridicat ce va cuprinde 10 județe.

În intervalul menționat valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.

Județele afectare sunt Vaslui, Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Gorj, București, Prahova, Buzău, Vrancea.

Sursa: antena3.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button