Eveniment

Tribunalul Gorj l-a scos de sub control judiciar pe unul dintre cei mai de temut proxeneți! Alți 15, printre care și Alex Bodi, fără măsuri preventive

B. M.C., proxenet cunoscut pentru duritatea sa la adresa femeilor pe care le exploata, a scăpat de sub control judiciar, potrivit unei sentințe date vineri de către o instanță a Tribunalului Gorj. De măsurile preventive au mai scăpat alți 15 inculpați, unul fiind Alex Bodi. Sentința nu este definitivă.

O parte dintre inculpații din acest dosar penal, sunt cunoscuți de anchetatorii DIICOT de la Craiova, care descriu in referatul in baza căruia au reținut o parte dintre interlopii din rețeaua de proxeneți cruzimea acestora.
Unul dintre cei mai agresivi proxeneți din rețeaua lui Tîmplaru, de la Sibiu, era tocmai C.M.B., cap de afiș și în dosarul judecat la Tribunalul Gorj, care avea obiceiul să-și cresteze cu cuțitul soția care se prostitua în Germania.
”În perioada în care se afla în Germania, B.M.C. o bătea foarte rău pe XXX: de două sau trei ori a salvat-o din mâinile lui. Nu știe motivul pentru care o bătea. B.M.C. o chema în camera lor, o bătea, o auzea țipând după care ieșea plină de sânge din cameră, iar martorul o spăla și o bandaja. XXX i-a povestit că B.M.C. s-a dus la părinții ei în România și a aruncat în curtea acestora un cap de vițel și sânge pe casă. Îi era teamă de B.M.C. deoarece avea tendințe de nebunie, iar de câte ori o bătea pe persoana vătămată XXX o și tăia cu cuțitul. Banii obținuți din practicarea prostituției îi erau luați imediat de B.M.C., care o aștepta în fața locației unde se deplasa la client, sau stătea într-o altă cameră a imobilului, în cazul în care clientul venea în casa în care locuiau. A fost bătută frecvent de B.M.C. care îi reproșa că nu face suficienți bani, în timp ce alții au făcut milioane de euro din asemenea activități. Au fost situații când a amenințat-o cu pistolul la tâmplă, a tăiat-o cu cuțitul pe brațe, picioare, coapsă. Îi spunea că o va lăsa în pace dacă îi dă 10 000 -20 000 euro”, a povestit una din fetele audiate de DIICOT.
Același C. M.B. avea niște metode ”inedite” de a se împăca cu fetele.
”După o lună, B.M.C. a început să o amenințe pentru a o determina să se întoarcă la el (a aruncat peste gard un cap de vițel, arunca cu pietre în timpul nopții, i-a trimis fotografii cu el ținând în mână o sticlă cu benzină, respectiv se fotografia în diferite locuri din apropierea casei victimei). După o perioadă, având mama grav bolnavă (cancer), persoana vătămată XXX a fost nevoită să plece din nou în Germania cu B.M.C.. A practicat prostituția în Bonn, timp de o lună. Într-una din seri, a fost bătută cu bestialitate de B.M.C. și amenințată cu pistolul, în condițiile în care îi luase tot câștigul”, se arată în referatul DIICOT Craiova.
Unele fete rămâneau cu 10-15 euro pe zi.

B.M.C. este din Gorj și a fost considerat un apropiat al lui Gelu Livezeanu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button