Primarul Târgu-Jiului, somat de șeful CS Pandurii.” Mă văd nevoit să sesizez instituțiile statului”
Directorul CS Pandurii Târgu-Jiu, Mihai Prunariu, îi cere primarului Târgu-Jiului “să respecte legislația, hotărârile de guvern și protocoalele” pe care primăria le are cu clubul sportiv.
Mihai Prunariu este nemulțumit că autoritatea locală nu a predat, nici până acum, CS Pandurii patrimoniul pe care-l deține după ce a fost construit stadionul municipal. În plus, acuză că din cauza primăriei Hotelul Sport, în care erau cazați sportivii clubului, este și acum nefuncțional. Mihai Prunariu afirmă că, deși există un protocol prin care primăria s-a angajat să le asigure hrana sportivilor CS Pandurii, acum o lună și jumătate, edilii au decis să nu mai achite facturile pentru masă. “De foarte mult timp, eu tot notific primăria, pe domnul primar și nu respectă niște hotărâri de guvern, de consiliu local și niște protocoale aprobate prin hotărâre de guvern între Clubul Sportiv Pandurii și Primăria Târgu-Jiu. Am trimis o groază de notificări. La ultima mi-a răspuns parţial. Nu cer nimic pentru mine, ci pentru Clubul Pandurii, care are o înțelegere cu Primăria Târgu-Jiu. Prin hotărârea de guvern la care fac referire, după ce s-a terminat construcția stadionului, Primăria Târgu-Jiu trebuia să predea patrimoniul care a fost dărâmat tot în urma unei hotărâri de guvern, patrimoniu care aparține Agenției Naționale pentru Sport și este administrat de Clubul Sportiv Pandurii. Pe de altă parte, gardul care împrejmuia ștrandul municipal, care a fost dat tot printr-o hotărâre de guvern primăriei, a fost mutat și se află pe patrimoniul Agenției Naționale pentru Sport și este în administrarea Clubului Sportiv Pandurii. Pe de altă parte, având în vedere că sportivii clubului au fost privați de cazare și masă, ei locuind și mâncând la Hotel Sport, faptul că hotelul este nefuncțional din cauza primăriei, primăria s-a obligat să asigure cazare și masă pentru acești sportivi și să plătească facturile pentru masa. De vreo lună jumătate, primăria a luat decizia să nu mai plătească factura pentru masă și firma care asigură masa sportivilor ne tot notifică. Noi notificăm, la rândul nostru, și nu primim niciun răspuns”, a declarat directorul CS Pandurii. Mihai Prunariu amenință că dacă Primăria Târgu-Jiu nu va rezolva problemele pe care le-a semnalat, în ultimii 4 ani, va sesiza instituțiile statului.