Șoferii din Târgu Jiu care opresc sau staționează neregulamentar, amendați de polițiști!
În contextul perioadei aglomerate de trafic rutier din Târgu Jiu, polițiștii cu atribuții pe linie de circulație rutieră sunt prezenți la datorie și acționează pentru decongestionarea traficului rutier, în zonele aglomerate.
“Se apropie sărbătorile de iarnă, iar fiecare dintre noi ne facem cumpărăturile pentru zilele de sărbătoare ce urmează.
Pe lângă activitățile de fluidizare a traficului rutier, polițiștii rutieri au demarat o serie de acțiuni punctuale pentru combaterea opririlor neregulamentare.
Pentru combaterea acestui fenomen se va proceda inclusiv la video-filmarea tuturor autovehiculelor oprite neregulamentar, urmând a fi înaintate comunicări către proprietarii acestora în vederea sancționării contravenționale a conducătorilor auto.
Pentru încălcarea prevederilor legale privind oprirea, codul rutier prevede o amenda contravenționala în cuantum de 290 lei și 2 puncte de penalizare!
Polițiștii rutieri sunt la datorie și vă vor asigura tot sprijinul, pentru ca deplasările pe drumurile publice să se desfășoare în condiții de siguranță”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.