18 elevi care chiuleau de la școală au fost prinși de polițiști
„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, prin compartimentele de specialitate, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Olt, au organizat o acțiune pentru prevenirea fenomenelor de absenteism sau abandon școlar, dar și a victimizării minorilor în incinta unităților de învățământ din municipiul Slatina, precum și în proximitatea acestora. Principalul risc implicat de lipsa de la școală a elevului îl reprezintă activitățile pe care adolescentul le face când absentează de la școală, respectiv, consum de tutun, alcool sau droguri. În cadrul activității, au fost identificați 18 elevi care absentau de la școală, acestora fiindu-le explicată importanța frecventării orelor de curs, dar și respectarea regulamentelor școlare”, a transmis IPJ Olt.