Societate

Restructurarea CE Oltenia. Cine face parte din grupul de lucru pentru renegocierea planului

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, va reprezenta Federația Energetica în grupul de lucru pentru renegocierea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.


Federațiile sindicale din cadrul Complexului Ene
rgetic Oltenia au desemnat câte o persoană sau două care vor face parte din grupul de lucru constituit de ministrul Energiei pentru renegocierea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, va reprezenta Federația Energetica. Grupul de lucru ar urma să înceapă primele discuții după data de 20 august. În principiu, am nominalizat fiecare federație câte o persoana, două. Eu am desemnat pe domnul Mitrescu pentru asta, dar, în principiu, cred că după 20 se vor apuca de discuții la complex, din câte am înțeles. Am avut o discuție cu domnul Trufelea, săptămâna trecută, și ne-a cerut să nominalizăm câte o persoană sau două, una pe energie și una pe minerit, dar, deocamdată, comisia nu lucrează. Probabil au fost trimis documentele cu comisia la București și după 20 se vor apuca de treabă, dar nu știm o data exactă. Și eu, de pildă, la Husnicioara, îmi doresc să continuăm activitatea o perioadă de timp, dar avem în primul rând de spijin și de investiții pe termen scurt, pentru că pe lângă problema personalului avem și problemele tehnice care ar trebui remediate. La întâlnirea cu ministru toți colegii s-au poziționat corect și au spus că “Domnule, până la urmă, atât timp cât nu am realizat ce ne-am propus, cum scoatem noi subunitățile, le trimitem în conservare, în condițiile în care nu putem pune nimic în loc, că, la momentul ăsta, chiar nu avem ce să punem”. Am discutat cu domnul Mitrescu, a spus că e de acord să facă parte din comisia asta. M-am gândit că e din Gorj, are problema grupului 5, Rovinariul este o termocentrală etalon și am considerat că e bine să fie acolo”, spune vicepreședintele Federației Energetica, Paul Constantinescu.

Cu ce argumente vor veni liderii sindicali.

Paul Constatinescu spune că liderii sindicali care vor face parte din grupul de lucru vor trebui să vină cu argumente pentru care ar mai trebui păstrată în sistemul energetic național ”o capacitate rezonabilă” de energie pe cărbune.Pe lângă argumentele de ordin social, ministrul a spus că: “Domnule, vreau să-mi spuneți ce considerați dumenavoastră că ar trebui îmbunătățit sau discutat în octombrie”. Pentru că dumnealui spunea că și-ar propune să aibă o întâlnire cu Comisia de la Bruxelles undeva la începutul lunii, până în jurul datei de 15. Și fără îndoială, cu toții vom avea date care ar putea să ajute această comisie, ca atunci când domnul ministru se va duce la aceste discuții să putem pune pe masa lucrurile să fie în regulă și să dăm sșansa complexului să funcționeze și să rămână în sistem cu o capacitate rezonabilă”, a conchis liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button