Eveniment

Biciclist din Târgu Jiu, rănit după ce a fost proiectat într-un autoturism aflat în mers!

La data de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un bărbat, despre faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier pe stada Vasile Alecsandri, din municipiul Târgu Jiu.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla oprit pe strada Vasile Alecsandri, nu s-a asigurat când a deschis portiera autoturismului, moment în care a acroșat un biciclist de 55 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa regulamentar din direcția strada Tineretului-strada Unirii, proiectându-l într-un autoturism condus de către un bărbat 55 de ani, tot din municipiul Târgu Jiu.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, acesta fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Atât conducătorii auto, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cauzelor și condiții condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button