Înșelăciune cu criptomonede! Polițiștii din Gorj la percheziții
Un prejudiciu de peste 4,71 milioane dolari a fost stabilit de anchetatorii prahoveni într-un dosar de înşelăciuni cu criptomonede, 240 de persoane vătămate (persoane fizice şi juridice) urmând să fie audiate la sediul DIICOT Ploieşti. Ajutor la percheziții au oferit și polițiștii din Gorj.
În acest dosar au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova, Olt şi Ilfov şi a municipiului Bucureşti, urmând să fie puse în aplicare 14 mandate de aducere, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals informatic, înşelăciune şi evaziune fiscală.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în luna octombrie 2019, la momentul înfiinţării unei societăţi comerciale, reprezentanţii legali ai persoanei juridice au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic şi înşelăciune, prin atragerea de fonduri băneşti către această societate, sub formă de criptomonede, de la diverşi clienţi, cărora le erau propuse randamente nereale. Pentru atingerea acestui scop au înfiinţat departamente de call-center, apelând la întâmplare diverse persoane cărora le erau propuse câştiguri din investiţii în criptomonede, iar pentru a le întări convingerea cu privire la seriozitatea relaţiilor comerciale au înfiinţat un site, unde fiecărui client îi era alocat un profil de investitor, cu user şi parolă”, spun anchetatorii.
Conform acestora, după înregistrare, clienţilor li se afişau, pe contul care le era alocat pe site-ul administrat de societate, grafice false, care exprima randamentul investiţiilor lor în criptomonede cu creştere exponenţială, de la o lună la alta, în ciuda faptului că piaţa criptomonedelor a urmat un trend descendent începând cu luna noiembrie 2021.