În această dimineață polițiștii locali au găsit un tânăr căzut pe stradă, în stare de inconștiență. Aceștia au solicitat imediat o ambulanță care l-a preluat pe tânăr și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Tg. Jiu.
“În această dimineață, în jurul orei 07:00, polițiștii locali cu atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice, aflați în serviciul de patrulare pe strada 9 Mai din municipiul Târgu Jiu, au observat un bărbat căzut în stradă. Întrucât bărbatul în vârstă de aproximativ 30 de ani era în stare de inconștiență, polițiștii locali au solicitat intervenția ambulanței pentru transportarea acestuia la Unitatea Primiri Urgențe” au transpus reprezentanții Poliție Locale a Municipiului Târgu Jiu.