S-a schimbat calendarul înscrierii în clasa pregătitoare din cauza grevei din învățământ
Ministerul Educaţiei anunţă, vineri, că a fost actualizat calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, ordinul cu noile date fiind trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
”A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024. În perioada 3 – 18 mai au fost depuse şi validate cererile de înscriere de către părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali”, anunţă, vineri, Ministerul Educaţiei.
Au fost operate modificări
Sursa citată a precizat că, pentru următoarea perioadă, au fost operate modificări.
Astfel, pentru prima etapă de înscriere:
În perioada 29 mai – 6 iunie 2023, vor avea loc:
- procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere;
- repartizarea, la şcoala de circumscripţie, a copiilor ai căror părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie şi nu au fost repartizaţi din lipsă de locuri şi care au exprimat această opţiune în cererea de înscriere;
- afişarea, în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratelor şcolare a listei copiilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri libere.
Pentru a doua etapă de înscriere:
În perioada 6 – 12 iunie vor avea loc:
- depunerea, la unitatea de învăţământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în etapa anterioară;
- validarea cererilor de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.
În perioada 13-19 iunie vor avea loc:
- procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unităţii de învăţământ, în limita locurilor rămase libere;
- afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
În perioada 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluţionate, de către inspectoratele şcolare, cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
Modificările, necesare din cauza grevei
Modificările au fost necesare din cauza grevei din Educaţie. Potrivit calendarului iniţial, la 31 mai trebuia să aibă loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar a candidaţilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri rămase libere, conform news.ro.
Etapele pentru a doua sesiune de înscriere ar fi trebuit să înceapă în 5 iunie.