Reducerea vârstei de pensionare. Deputat: Nu e nevoie de un model de adeverință
Radu Miruță spune că reprezentanții companiei care lucrează la compartimentul resurse umane trebuie să scrie foarte clar pe adeverințele pe care le solicită minerii și energeticienii care vor să se pensioneze în ce activități au lucrat. Deputatul afirmă că nu e nevoie neapărat de un model de adeverință. “Ce e foarte important de reținut pentru oamenii care se vor pensiona e că Legea nu specifică faptul că trebuie un model de adeverință. Ideea de model este pentru ca angajații CEO din diverse subunități, eventual, să completeze toate informațiile necesare pentru o astfel de adeverință. Este necesar să fie menționat acolo dacă persoana respectivă a lucrat în activități care au legătură cu producția sau asimilate producției și în ce perioadă. Pentru asta nu trebuie un model. Să termine cei care încearcă să-și scuze din nou intenția de a bloca această lege că mai trebuie un model. Angajatorul este obligat de codul muncii să adeverească condițiile în care oamenii respectivi au lucrat și în ce perioadă, iar aici e o chestiune foarte simplă. Iar ideea de model a apărut pentru că diverși angajați ai CEO au completat adeverințe după cum i-a tăiat capul. Cei de la Casa de Pensii au primit adeverințe cu prescurtări ale activităților în care au lucrat oamenii respectivi. Din prescurtările respective evident că n-aveau de unde să-și dea seama dacă activitatea respectivă a fost considerată de angajator în producție sau nu, dar asta ține de priceperea și responsabilitatea angajaților care completează o astfel de adeverință. Dacă și-au dus acolo tot felul de pile care n-au legătură cu profesia, măcar managementul companiei ar trebui să-și acopere această incompetență prin comunicarea unui model”, spune parlamentarul.
Ce îi cere prefectului de Gorj.
Radu Miruță îi cere prefectului de Gorj, Cristina Cilibiu, să solicite la guvern suplimentarea personalului Casei de Pensii Gorj, pentru a face față miilor de cereri de pensionare, ori de recalculare a pensiilor în baza Legii nr.197/2021. „Eu am mai vorbit cu oamenii. Mulți dintre ei au depus solicitare la companie pentru emiterea adeverinței. Conform legii, termenul este de 15 zile. Dacă nu se va primi răspuns, oamenii au un model de plângere penală pe care, probabil, că unii îl vor completa pentru abuz în serviciu împotriva directorului companiei. Lucrurile sunt foarte clare. Nu merge cu jumătăți de măsură, că nu vreau eu sau că te mai întârzii. Ați întârziat 2 ani, nu mai aveți nicio zonă în care să vă mai ascundeți acum, trebuie să emiteți aceste adeverințe pentru oamenii care beneficiază. De asemenea, este imperios necesar ca cei de la Casa de Pensii să primească un sprijin logistic și un sprijin prin suplimentarea persoanelor care să proceseze aceste dosare. E un flux foarte mare, neobișnuit pentru activitatea lor și trebuie să înțeleagă și doamna prefect, care să solicite Ministerului Muncii și cei de la PSD, care au Ministerul Muncii să facă presiuni la ministru pentru a detașa pentru o perioadă de timp oameni la Casa de Pensii Gorj. Acei angajați sunt și ei oameni, nu pot procesa acele cereri fără ajutor”, a conchis deputatul.