Acuzații. Au înființat în CE Oltenia „direcții și compartimente pentru clientela lor”
Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, acuză că actuala administrație a Complexului Energetic Oltenia a înființat în companie” direcții și compartimente pentru clientela lor”
Ion Iordache a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că, în acest moment, Severinul conduce Complexul Energetic Oltenia, făcând aluzie la faptul că ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, este de loc din județul Mehedinți. Senatorul vine, acum, cu noi acuzații. Liderul PNL Gorj susține că noua conducere a CE Oltenia ar fi înființat în companie” direcții și compartimente pentru clientela lor”. În acest context, le cere celor din interiorul companiei să ia atitudine. “Eu ce știu și simt și observ e că, în momentul de față, există tendința să fie condusă compania de oameni de la Severin care nu au nicio legătură cu energia, cu compania. Am tras și eu un semnal de alarmă și eu cred că este destul de periculos pentru companie. Nu înțeleg de ce nu se ia atitudine, de ce cei din interior tolerează, cei care au acolo competență de a nu lăsa ca lucrurile să meargă într-o direcție greșită pentru oameni, pentru companie. Din câte știu eu, politica pe care o duc acum acolo nu are nicio legătură cu bunul mers al companiei. S-au făcut niște angajamente de a face un plan de intervenție și de investiții în condițiile de muncă pentru oameni, de a găsi soluții să modernizeze grupurile energetice, toată lumea să aibă asigurate în continuare condițiile și locul de muncă și se pare că acești oameni nu au realizat nimic din aceste obligații pe care și le-au asumat. Mai mult decât atât, au înființat tot felul de departamente, compartimente, direcții pentru clientele lor, pentru a-și aduce oameni în funcții și a-i infiltra în companie”, a conchis parlamentarul.