News
Bărbat din Prigoria prins băut la volan
La data de 8 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 58 de ani, din comuna Prigoria, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București, din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.