Tânără de 23 de ani rănită în urma unui accident rutier pe Defileul Jiului
La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier cu victime.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, pe DE 79 Defileul Jiului, a avut loc o coliziune între două autoturisme.
În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere de 23 de ani, pasager în unul dintre autoturismele implicate în coliziune, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.