Societate

Dezastru la Roșia de Amaradia după încheierea activității miniere

Sute de hectare de teren devastate de minerit în comuna Roșia de Amaradia au fost lăsate de izbeliște.

Primarul Liviu Cotojman a tot cerut, în ultimii ani, conducerii Complexului Energetic Oltenia, să redea în circuitul agricol suprafețele pe care proprietarii le-au cedat unității miniere din zonă. În urma Carierei Seciuri, care a fost închisă de circa 7 ani, au rămas adevărați munți de steril. Liviu Cotojman spune că rezerva de cărbune ar mai fi pentru cel puțin 30 de ani de activitate, dar nu a existat interes pentru redeschiderea perimetrului, deși există o licență în acest sens. Edilul avertizează, din nou, că există riscul unor alunecări de teren în zona fostei cariere Seciuri. 9 locuințe ar fi în pericol, dacă pământul ar pleca din loc. Primarul comunei Roșia de Amaradia spune că a discutat pe această temă, săptămâna trecută, cu managerul CE Oltenia, Daniel Burlan. Edilul susține că a primit promisiuni că în primăvară se vor face anumite lucrări de stabilizare în zonă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button