Politică

Deputat: Gorjul, coordonat de ani de zile de politicieni mizerabili

Deputatul USR, Radu Miruță, acuză că Gorjul a fost coordonat de” politicieni mizerabili, pentru că nu s-au bătut niciodată pentru județ, ci au câștigat beneficii pentru sine”.

Liderii USR Gorj se pregătesc pentru alegerile locale din 2024. Au început deja discuțiile cu persoane care ar putea fi desemnate candidați la primăriile din județul Gorj. Liderul Uniunii Salvați România Gorj, Radu Miruță, spune că oamenii cu care a discutat sunt de bună credință și vor să schimbe ceva în comunitățile locale. Deputatul nu a dorit, însă, să anunțe numele acestor persoane. “M-a surprins că niște oameni de bună credință, care nu erau membri de partid, reprezentativi pentru zonă, pur și simplu au vrut să stea de vorbă, manifestându-și la modul cel mai serios ideea de a candida și echipa pe care ei au coagulat-o de jur împrejurul lor. Ceea ce îmi dă putere să rămân în continuare convins că în județul Gorj oamenii de bună credință sunt singurii care pot schimba lucrurile. În Gorj, s-au întâmplat lucruri extraordinare din partea oamenilor simplii, care nu au fost implicați politic și lucruri extraordinare care s-au întâmplat au fost că și-au văzut de treaba lor și au așteptat să se schimbe ceva până când, uitați exemple concrete, unii dintre ei consideră că viața nu are 100 de ani, încât să aștepte la infinit să se schimbe ceva. Ci pur și simplu vor ei să se implice pentru a schimba unele lucruri. Asta e o speranță pentru județul Gorj, coordonat de ani de zile de politicieni, îmi permit să spun cuvântul mizerabili, pentru că nu s-au bătut cu adevărat niciodată pentru interesele județului Gorj. Politicienii județului Gorj au câștigat beneficii pentru sine prin funcțiile politice pe care le-au avut și nu s-au luptat niciodată cu sârguință pentru a duce și a întoarce ceva beneficii celorlalți cetățeni din județul Gorj. Aceasta e o chestiune la serviciul omului care este interesat, funcționar public, care trebuie să-și rezolve niște lucruri înainte acolo, dar evident că acel candidat va fi promovat și ajutat, nu se va pune problema unei candidaturi secrete”, a conchis Radu Miruță.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button