Politică

Restructurarea CE Oltenia. Deputat: Planul trebuie ajustat

Deputatul PSD Mihai Weber reafirmă că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia trebuie ajustat.

Mihai Weber consideră reprezentanții Ministerului Energiei ar trebui meargă la Bruxelles pentru a cere Comisiei Europene ajustarea planului de restructurare a CE Oltenia. Deputatul PSD a cerut acest lucru în nenumărate rânduri, însă responsabilii ministerului nu au făcut nimic în acest sens. Mihai Weber reafirmă la CEO nu vor fi închise capacități pe cărbune până nu va fi pus altceva în loc. Era un program de restructurare aprobat de Comisia Europeană, acel program de restructurare prevedea anumite restructurări, dar în paralel se merge cu angajări la CEO. Contextul actual presupune o altă abordare. Planul initial trebuie ajustat. Asta este sarcina Ministerului Energiei, meargă la Comisia Europeană și rediscute acel plan de restructurare. Mai mult, avem acea ordonanță a decarbonizării, care a ajuns în Senat, care a fost data, în 30 iunie, pentru era un pilon obligatoriu în PNRR, dar acea ordonanță în forma inițială prevedea închiderea mineritului în câțiva ani. Am luptat și a fost cea mai grea bătălie pe care am dus-o ca și gorjeni penru a modifica forma inițială, se discuta despre închiderea mineritului până în 2026, în forma actuală, ordonanța prevede o condiționalitate între restructurare și investiții. Adică, numai după ce vor fi construite noile capacități, actualele capacități de producție vor fi conservate, nu cum se dorea a fi dezafectate ireversibil. Ordonanța a ajuns în Senat, va veni în Camera Deputaților, unde va suporta anumite ajustări, pentru este normal intervenim, a conchis deputatul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button