A revenit în PNL Gorj. Iordache: Majoritatea motivelor care au condus la plecarea mea au fost îndepărtate
Senatorul Ion Iordache revine în Partidul Național Liberal după ce, la sfârșitul anului trecut, a părăsit formațiunea politică, nemulțumit fiind de conducerea de la vremea respectivă.
Conducerea centrală a Partidului Național Liberal a decis, luni, dizolvarea Biroului Permanent Județean al PNL Gorj. Actualul BPJ hotărâse, săptămâna trecută, să fie organizate alegeri interne pe data de 23 octombrie. Acum, BPN a stabilit un nou Biroul Permanent Județean interimar. La scurt timp după decizia conducerii centrale, senatorul Ion Iordache a anunțat că revine în Partidul Național Liberal. Numele parlamentarului este vehiculat pentru preluarea funcției de președinte al PNL Gorj.„Am decis să revin în PNL. Decizia anunțată, astăzi, vine după o largă consultare a oamenilor care m-au sprijinit, primari, colaboratori, membri ai echipei, toți sperând la un liberalism mai curat și mai orientat către cetățenii județului Gorj. Consider că majoritatea motivelor care au dus la plecarea mea din PNL au fost îndepărtate și că actuala conducere este mult mai receptivă la problemele din teritoriu semnalate de membrii partidului. Mai mult, astăzi, Biroul Politic Național al PNL a decis să numească o nouă echipă de conducere la filiala Gorj, demonstrând că-și dorește alegeri interne corecte, care să ducă la o organizație puternică, gata de orice luptă la alegerile care vin. Cu toate greșelile din ultimul an, PNL rămâne simbolul luptei pentru o Românie mai performantă în care oamenii să se poată susține prin propria muncă, nu prin pomeni primite în preajma campaniilor electorale. Cu acest obiectiv în suflet, îmi continui activitatea în Senatul României, în grupul PNL, fiind convins că voi putea apăra mai eficient prioritățile de dezvoltare a județului Gorj din această poziție”, a conchis Ion Iordache.