Promite apă potabilă pentru locuitorii comunei
Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, vrea să realizeze o investiție prin care să facă apa potabilă în localitate.
Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, investește circa 4,5 milioane de lei pentru a face apa potabilă în localitate. Edilul vrea să construiască două stații de epurare și una de clorinare. În plus, va fi înlocuită și conducta, pe o distanță de 5 kilometri. Constantin Drăgoescu anunță că va continua și investițiile în modernizare a infrastructurii.
“Am în satul Peșteana de Jos două străzi pe care vreau să le asfaltăm, avem în satul Fărcășești la fel o stradă de un kilometru, unde vreau să pun covor de bitum, să facem șanțuri, rigole pentru a prelua apa. Am mai prevăzut la biserica din satul Roșia-Jiu, la fel vin cu covor de bitum peste asfalt și facem o parcare în fața bisericii. Deci, mai avem și multe lucrări pentru care așteptăm să venim cu devizele estimative, să estimăm exact ce avem de prevăzut în bugetul din 2025. Noi mai avem și multe investiții care trebuie prevăzute în buget cu care venim de anul trecut și pe care trebuie să le luăm în calcul să le prevedem în continuare. Avem canalizarea, o să-i dăm ordinul de începere, acum aprobăm proiectarea, dăm drumul la canalizare și avem bani prevăzuți. Avem bani prevăzuți la apă, deja s-a licitat proiectul și trebuie să dăm ordinul de începere să facem apa potabilă în comuna Fărcășești. Este apă industrială, dar prin proiectul pe care l-am prevăzut sper să reușesc să fac apa potabilă în toată comuna, proiectul e aprobat de anul trecut. Avem prevăzute 2 stații de tratare a apei, una în satul Peșteana de Jos și una în satul Valea cu Apa. Investiția, fără TVA, este undeva la 45 de miliarde lei vechi, avem de schimbat și în jur de 5 kilometri de coloană de țeavă”, a precizat primarul comunei Fărcășești.