Ziua de 8 Martie se anunță una de neuitat pentru doamnele și domnișoarele din comuna Dănești, dar până atunci, rețelele sociale au luat foc! Pe pagina oficială a comunei, unde de obicei se anunță ședințe de consiliu și lucrări de asfaltare, a apărut astăzi o postare care a stârnit un val de reacții și zâmbete: o fotografie a primarului Silviu Filip, alături de câteva colege din PSD, cu un mesaj inedit – „Primărelul Frumușelul”.
Tânărul edil, care la doar 27 de ani este cel mai tânăr primar din județ, a reușit să aducă un aer fresh în administrație, dar și pe Facebook, unde comentariile nu au întârziat să apară.
Conform anunțului, sâmbătă, 8 Martie, primarul Filip, alături de echipa sa de consilieri și prieteni, va merge prin toate satele comunei și va oferi flori doamnelor și domnișoarelor.