Societate

Acuză conducerea CE Oltenia că ”nu vrea să muncească”

Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, acuză conducerea Complexului Energetic Oltenia, că nu vrea să facă nimic pentru revitalizarea activității companiei.

Ion Iordache critică, din nou, administrația Complexului Energetic Oltenia pentru că a nu a predat nici până acum active către autoritățile locale, pentru ca acestea, la rândul lor, să poată atrage finanțări europene prin care să le poate pună în valoare în sensul de a crea noi activități și locuri de muncă în Gorj. Deputatul acuză că șefii CEO nu vor să muncească pentru a diversifica activitatea companiei. În plus, afirmă că s-a săturat de promisiunile ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

 “Acestea sunt nemulțumiri pe care le am eu la adresa ministerului și a conducerii companiei. E un blocaj și nu vor să comunice, pentru că trebuie să muncească și nu vor să muncească pur, și simplu. Ați văzut cum reacționează ministrul. El zice că face, dar m-am săturat să tot aud că face și că le spune. L-am invitat în județ, a venit și probabil că vă amintiți că a ținut o conferință de presă în care a spus că le-a dat sarcină să facă. Nu putem aștepta la nesfârșit treaba asta. Eu știu că nu au făcut pași în sensul ăsta. Eu pot să înțeleg că nu se pricep ei, dar putea să facă un contract de prestări servicii cu o companie de consultanță să le facă un plan de afaceri pe tot felul de activități, să facă un studiu de piață, un studiu economic și să dăm drumul la activități, să angajeze oameni prin acele SPV-uri. Sunt soluții. Să facă și alte SPV-uri, dacă cele care s-au înființat au alt scop. Nu durează doar câteva zile să faci altă companie. Am discutat la nivelul conducerii partidului, am reproșat chestiunea asta de comunicare a miniștrilor cu noi, pentru că de asta apare nemulțumirea. Le-am spus că nu vreau ca oamenii să arunce după mine cu pietre în județ”, a precizat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button