News

Educație rutieră pentru elevii unei unități de învățământ din Târgu Jiu!


Ieri, 14 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate privind educația rutieră, la o unitate de învățământ din municipiul Târgu-Jiu.

Polițiștii le-au prezentat copiilor semnificația indicatoarelor rutiere, după care, împreună, au pus în practică, principalele reguli ce trebuie respectate de pietoni, bicicliști sau conducători de trotinete.

De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat celor mici imagini cu semafoare electrice pietonale şi pentru vehicule, precum şi treceri pentru pietoni.

Cei mici au putut explora și laboratorul mobil aflat în dotarea Serviciului Rutier.

Polițiștii prezenți la activitate au stat la dispoziția copiilor și le-au oferit acestora recomandări referitoare la comportamentul pe care trebuie să-l adopte atunci când sunt participanți la trafic, în calitate de pietoni sau bicicliști, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.

În cadrul acestei activități au participat aproximativ 270 de copiii și 5 cadre didactice.

Activități similare vor fi desfășurate de polițiști în unitățile de învățământ, pentru a-i informa pe cei mici încă de la o vârstă fragedă, care sunt riscurile nerespectării regulilor de circulație.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button