News

Dani Mocanu, absent de la o cântare, după ce a aflat că „mascaţii” fac razie în local

Cântăreţul de manele Dani Mocanu a refuzat să se mai prezinte la un concert, în weekend, de frica Poliţiei. În discoteca de la Valea Drăganului, județul Cluj, unde acesta era invitat, a avut loc un control al forţelor de ordine. Mai exact, poliţiştii s-au asigurat că localul îşi desfăşoară activitatea în condiţii legale, iar clienţii au fost şi ei verificaţi pentru substanţe interzise.

La aproximativ o oră după razia poliţiştilor, Dani Mocanu ar fi trebuit să suţină concertul, însă nu a mai ieşit din pensiunea în care era cazat. Peste 200 de oameni au mers sâmbătă seară la discoteca din Valea Drăganului, atraşi de faptul că acolo urmează să concerteze Dani Mocanu. Doar că seara s-a suprapus cu o acţiune cu forţe mărite a forţelor de ordine din judeţul Cluj.

O parte dintre cei prezenţi în discotecă au fost legitimaţi de poliţişti, iar acolo unde au fost suspiciuni, verificările au fost mult mai ample. Dani Mocanu ar fi trebuit să-şi înceapă concertul în jurul orei 02:00, doar că s-a lăsat mult aşteptat. La un moment dat, organizatorul evenimentului a urcat pe scenă şi a anunţat că manelistul nu va mai concerta „din cauza Poliţiei Române”.

Conform unor surse, Dani Mocanu a rămas în camera pensiunii unde a fost cazat. Fanii care au plătit bilet, au primit banii înapoi. În urma raziei, poliţiştii au aplicat 20 de amenzi în valoare totală de 65.000 de lei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button