Peste 3.000 de angajați din construcții, agricultură și alte domenii, vizați de concedieri în întreaga țară
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a transmis, la solicitare StartupCafe.ro, o estimare privind numărul angajaților vizați de disponibilizări colective în primele cinci luni ale anului 2025, în România, în diverse domenii.
Astfel, conform ANOFM, în total 3.072 de angajați au fost și sunt vizați de concedieri colective în perioada ianuarie – mai, la nivel național.
Potrivit estimărilor, Bacău ocupă primul loc în topul județelor în care s-au făcut și urmează să se facă disponibilizări, cu un total de 724 de persoane. Cele mai multe dintre acestea sunt estimate în domeniul construcțiilor, cu 620 de persoane vizate de concedieri. În această situație, estimarea făcută de ANOFM în urma înștiințărilor primite de la angajatori se referă la perioada ianuarie – martie 2025.
Amintim că de la 1 ianuarie 2025, angajații din construcții, precum și cei din IT, agricultură și sectorul alimentar nu mai beneficiază de facilitățile fiscale la salarii.
OUG trenuleț nr. 156/2024 a eliminat facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcții, agricol și industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
Conform OUG trenuleț, în sectorul construcțiilor, salariul minim brut se stabilește la 4582 de lei pe lună, la fel ca în anul 2024. Angajații din acest sector nu beneficiază nici de deducerea de 300 de lei la salariul minim pe economie.
În răspunsul transmis redacției StartupCafe.ro, ANOFM precizează că numărul persoanelor comunicat de angajatori în notificările transmise către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă nu corespunde întotdeauna cu numărul persoanelor concediate efectiv, deoarece până la finalizarea procedurii, „fie angajatorul își reorganizează activitatea și nu mai sunt disponibilizate toate persoanele, fie persoanele al căror contract de muncă încetează își găsesc un loc de muncă foarte repede (uneori chiar în perioada preavizului)”.
De asemenea, sunt situații în care persoanele vizate de disponibilizări îndeplinesc condițiile de pensionare, „astfel că numărul persoanelor concediate efectiv este mai mic decât cel anunțat”, susține ANOFM.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă mai precizează că în prezent, la nivel național, firmele au scos la bătaie 34.805 locuri de muncă în diverse domenii.