News

Cum a fost demis din funcție astăzi un fost deputat de Gorj

Premierul Marcel Ciolacu a semnat luni decizia de eliberare din funcția de consilier onorific a lui Victor Ponta, au declarat luni pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Decizia vine la o zi după ce Victor Ponta a cerut, fără succes, să ia cuvântul la Congresul PSD în care a fost validată candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

 

Victor Ponta a confirmat, într-un mesaj pe Facebook, că a fost demis și „a înțeles motivele strict politice” pentru care a fost luată decizia.

„Am avut o discuție cu Premierul Ciolacu și am înțeles motivele strict politice pentru care a trebuit să ia decizia. Sunt convins și onorat că, în perioada în care am fost consilier onorific pentru relații economice internaționale, l-am sprijinit în toate proiectele benefice pentru România. Sunt de asemenea convins că politicile economice ale țării noastre trebuie să stimuleze investițiile private și productia națonală în interesul nostru suveran – adica să punem România pe primul loc, mai ales în noul context internațional promovat de Administrația Trump. Îi mulțumesc pentru oportunitate și colaborare! Voi continua să promovez interesele economice ale României din orice poziție publică și privată!”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta ocupa funcția de consilier onorific în echipa premierului Marcel Ciolacu din luna august 2023. Decizia de demitere va fi publicată luni în Monitorul Oficial.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button