NewsȘtiri

O comunitate din Gorj îndoliată: Tanti Nuța, un stâlp al satului a trecut în neființă. A fost deputat în Marea Adunare Națională

Fostul primar al comunei Stoina, Ioana Bușe, a adus un omagiu emoționant pe rețelele de socializare pentru tanti Nuța, o figură emblematică a satului Baloșani, județul Gorj. Postarea sa a readus în atenție povestea unei femei de excepție, respectată de întreaga comunitate și considerată un adevărat stâlp al satului.

”Oameni cunoscuți in satul Balosani, mutați în ceruri! Dumnezeu să i odihneasca! Pe tanti Nuța, am cunoscut o, acum 40 de ani! Exact asa! O femeie integră, onestă, cumpătată, stîlpul satul Balosani la vremea aceea! Avea un cuvînt de spus! Toata lumea o asculta, era brigadiera CAP ului Balosani, o femeie corectă, cinstită, demnă, soție, mamă dar și prietenă adevărată cu toti copiii de atunci! A fost deputată in Marea Adunare Nationala (cine isi mai aminteste), nu oricine ajungea acolo! A parcurs toate timpurile in lumea asta trecătoare, comunism, democratie, dar s a descurcat cu bine! Suntem mîndri de dumneata, tanti Nuța, ne ai sfătuit și învățat pe toți de bine, de la mic la mare, cu mare greutate ai crescut și educat patru fete superbe, Reli, Gigi, Carmen și Cati, alături de nea’Gheorghe, ai crescut nepoții și chiar stranepotii! Ti ai facut exact datoria pe acest pămînt! Exemplu demn de urmat! Ne rugam cu toții, ca Dumnezeu să te aibă în pază! Drum lin, tanti Nuța! Vei rămîne mereu în inimile noastre, o mamă, bunică, străbunica și prietenă minunata! Dumnezeu să vă odihneasca in pace și liniște”, a transmis Ioana Bușe. 

Comunitatea din Baloșani își ia rămas bun de la o femeie care a traversat vremuri dificile, dar care a reușit să își păstreze demnitatea și valorile intacte, devenind un model pentru generațiile ce au urmat.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button