NewsSocietate

Salonul groazei în Târgu Jiu: clientele spălate pe cap cu un burete de vase murdar și plin de păr!

Un salon de înfrumusețare situat în zona centrală a municipiului Târgu Jiu a devenit subiect de revoltă, după ce o cititoare ne-a semnalat condițiile șocante în care se desfășoară activitatea. Potrivit acesteia, coafeza folosește un burete de uz casnic, plin de păr, pentru a spăla clientele pe cap, iar mizeria din salon este greu de descris.

„Salonul este într-o mizerie cruntă! Acela este buretele cu care coafeza spală clientele pe cap. De 7 luni știu de această problemă, pentru că am avut spațiu închiriat în incinta salonului. Tot ce folosește, de la perii și piepteni, până la echipamentele de tuns, sunt într-o stare deplorabilă”, a povestit femeia revoltată.

Condiții insalubre și lipsă de igienă

Reclamația subliniază faptul că ustensilele folosite sunt murdare, iar spațiul ar fi departe de a respecta standardele de igienă. Femeia susține că această situație persistă de mai bine de șapte luni, timp în care nicio autoritate nu a intervenit pentru a verifica activitatea salonului.

Autoritățile, chemate să intervină

Problema ridică semne de întrebare cu privire la respectarea normelor sanitare în astfel de saloane. Clientele care apelează la servicii de coafură în astfel de condiții riscă să se expună unor probleme grave de sănătate.

Inspectorii sanitari ar trebui să investigheze de urgență situația, pentru a se asigura că astfel de practici nu continuă. Totodată, se impune sancționarea drastică a saloanelor care nu respectă normele de igienă.

Clienții sunt sfătuiți să fie atenți la condițiile din saloanele pe care le frecventează, pentru a evita riscuri inutile.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button