Gospodărie mistuită de flăcări
Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din orașul Petrila, strada Cimpa.
La sosirea forțelor de intervenție ardeau generalizat garajul construit din lemn și o parte a acoperișului casei de locuit, construită din lemn și compusă din parter și mansardă. Intervenția s-a realizat cu 2 autospeciale de stingere, iar la lichidarea incendiului au participat și pompieri voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență-Petrila.
La debutul intervenției au fost scoase din garajul cuprins de flăcări 2 butelii de aragaz. De asemenea, misiunea a fost dificilă din cauza amplasării la doar câțiva metri de casa unde se manifesta incendiul, de jur împrejur, a trei alte locuințe.
Intervenția promptă pentru localizarea incendiului a eliminat riscul ca flăcările să se extindă și la aceste construcții. În urma degajărilor mari de căldură, la acestea s-au topit materialele folosite drept căptușeală la acoperișul din lemn.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Au ars garajul din lemn, în totalitate, dar și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați. Echipajele de pompieri au reușit să salveze de la distrugere încăperile aflate la parter și la mansardă.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit electric la sistemul de încălzire folosit în partea de gospodărie de unde s-au manifestat flăcările.