Un râs captiv într-o fântână de aproximativ 15 metri adâncime din zona Crasna către Masivul Parâng a fost salvat într-o operațiune complexă coordonată de echipa Salvamont Gorj. Incidentul a fost semnalat de localnici, care au alertat autoritățile după ce au descoperit animalul sălbatic în dificultate.
La fața locului au intervenit salvatori montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, pompieri și personal silvic. Pentru a asigura siguranța râsului, un medic a fost coborât în fântână pentru a administra anestezicul necesar. Ulterior, un salvator montan a coborât în fântână, a asigurat animalul și, cu ajutorul unui sistem de tracțiune, râsul și salvatorul au fost ridicați în siguranță la suprafață.
Operațiunea s-a încheiat cu succes, râsul fiind preluat pentru a fi evaluat de specialiști în vederea stabilirii stării sale de sănătate.