Reputatul chirurg Mircea Beuran, originar din județul Gorj, spune că, înainte de ’90, procentul celor care se îmbolnăveau de cancer era sub procentul din ţările dezvoltate. Diversitatea alimentară de care am beneficiat după Revoluţia din 1989 a venit, însă, la pachet cu această boală.
„Înainte de anii ’90, exista un grad de malignitate mare, dar erau totuşi niste procente sub ţările dezvoltate. După ’90, a crescut libera circulatie, a apărut diversitatea aceasta alimentară, modalitatea cu care oamenii au început sa se obisnuiasca cu noul, adică cu ofertele care se fac la ora actuală; mâncarea la îndemână pe stradă, mâncarea la un telefon distanţă, modul în care familia se uneşte şi mănâncă acelaşi lucru de la cel mai mic până la cel mai mare.
Din aceste motive, creşte patologia şi ne apropiem de procentele din ţările industrializate, iar aceste procente se leagă de această industrializare alimentară.
Ca medici, observăm ca nu e numai modul in care mananci, ci si modul în care alimentul e pregătit să ajungă la consumator.
Observăm foarte mult această chimie care se aduce pământului. Apoi aceste produse sunt ingerate de animale, de păsări etc pentru că toate aceste lucruri se dezvoltă într-un sistem industrial: în combinate de creştere a animalelor şi păsărilor, a produselor marine etc.
În timp, obserăm ca apar, de foarte multe ori, formaţiuni ale tubului digestiv, în general polipi, colite care se vindeca din ce în ce mai greu şi care, la un moment dat, se pot transforma în tumori ale tubului digestiv, începând de la cavitatea bucală până la sfincterul anal şi glandele anexe, ficat, pancreas.
Surprinzător este că decada de vârstă pe care altădată o discutam de la a 6-a, a 7-a în sus, acum discutăm de 20, 30, 40 de ani, tineri care vin cu aceste tumori în forme avansate”, explică reputatul profesor într-un interviu acordat România TV.
Profesorul Mircea Beuran recomandă ca aceşti pacienţi să îşi continue activitatea ca şi cum nu ar avea acel diagnostic, să aibă o viaţă activă şi să nu şi-o petreacă ţintuiţi în pat, ceea ce ar agrava afecţiunea.
„Suportul psihic, că este propriu sau într-un context familial, ajută. Cei care au activitate dupa 65 – 70 – 80 de ani gestionează sănătatea altfel.
În momentul în care încrucişezi mâinile şi rămâi doar consumator şi nu consumi partea energetică, te încarci cu tot felul de traume – că sunt acustice, alimentare, fizice, nu ai activitate – să te plimbi, să umbli, să ai un anturaj, să schimbi comunicarea. Contează foarte mult să pui întrebări, să ai răspunsuri, să înveţi, să participi.
Lucrul acesta este fundamental. Am operat în ultimele 2 săptămâni pacienţi de 94 – 96 de ani. Toţi citesc, fac rebus, toţi discută în faţa blocului. Sâmbăta, duminica au program comun, discută lucrurile trecutului, prezentului, le cântăresc.
Oamenii aceştia au un comportament chiar şi după operaţie fantastic. Se mobilizează, sunt optimişti, niciodată nu întreabă dacă mor. Pe când, o generaţie tânără, asta e prima întrebare: boala asta mă omoară? Au un grad de depresie destul de mare.
Nu poate răzbate nici din punct de vedere biologic un om care toată ziua se uită pe un ecran şi are o viata liniştita. Înainte, populaţia care venea de la ţară, care mânca ce creştea, muncea de dimineaţă până seara, avea o activitate foarte diversă.
Pe vremea aceea, obezitatea era o excepţie, acum avem procente mari la noua generatie. Iar un procent mare de obezi creşte procentul de diabetici, odată apărut diabetul apar complicaţiile la ochi, la rinichi, la plămâni, la membre”, conchide profesorul Beuran în interviul acordat lui Victor Ciutacu.
