80 de cadre didactice din trei județe, la Grădinița ”Mihai Eminescu”
În urmă cu câteva zile, Grădinița ”Mihai Eminescu” din Târgu Jiu a fost gazda a 80 de cadre didactice din următoarele unități școlare din județele Gorj, Dolj și Mehedinți: Grădinița cu Program Prelungit Turceni, Grădinița cu Program Prelungit Voiniceii Craiova și Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Orșova.
Proiectul intitulat ”Curcubeul schimbării” a presupus un schimb de experiență interjudețean, printre scopurile acestuia numărându-se: eficientizarea relaţiilor între unitățile de învățământ de același fel din localități și județe diferite dar și consolidarea relației grădiniţă – familie, printr-o colaborare responsabilă în vederea implicării cât mai active a familiei în procesul de formare a personalităţii preşcolarului și antepreșcolarului; dezvoltarea abilităților de comunicare și interrelaționare între cadrele didactice provenite din medii diferite în vederea unei dezvoltări corespunzătoare pe plan profesional și personal; diseminarea unor exemple de bune practici privind schimbări esențiale la nivel preșcolar și antepreșcolar.
Activitatea a fost sprijinită și susținută și de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj.