Societate

8 candidați la scaunul de primar al Municipiului Târgu Jiu! Ce spune Romanescu

Primarul PSD al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, are 7 contracandidați, la alegerile locale din 9 iunie.

Postul de primar al Târgu-Jiului, pe care-l deține social-democratul Marcel Romanescu, este dorit, în acest an, de 7 candidați: Iulian Popescu (PNL), Corneliu Răducan Morega (USR/ADU), Gabriel Coica (SOS Gorj), Ionelia Florența Priescu (AUR), Adrian Drăghici Tudor (Verzii), Marian Ionuț Cioplean (PUSL) și Marian Ion Ciofîcă (INDEPENDENT).

Edilul municipiului este convins că va obține un nou mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie. Ba mai mult, speră să obțină și majoritate simplă în Consiliul Local Târgu-Jiu pentru ca ambele posturi de viceprimari să revină Partidului Social-Democrat.

“Va fi o competiție la fel ca orice competiție pentru alegerile locale. Eu mă bucur că cetățenii municipiului Târgu-Jiu au un număr reprezentativ de candidați și au de unde să aleagă pe cel mai valoros dintre cei care au fost propuși pentru alegerile locale. Nu o văd o competiție extrem de dură, este o competiție în care aș vrea ca toți să respectăm regulile bunului simț și să încercăm să reprezentăm proiectele, poate mai puțin atacuri așa cum au fost până în acest moment.

Legat de candidatura lui Gabriel Coica, în primul rând, Gabriel Coica este un om care a făcut foarte multe lucruri bune pentru municipiul Târgu-Jiu și din acest punct de vedere nu poate avea decât respectul meu pentru tot ceea ce a făcut în calitatea de viceprimar al municipiului Târgu-Jiu. În rest, vedem ce se va întâmpla după desfășurarea acestor alegeri. Gabriel Coica a luat această hotărâre de a candida la alegerile locale după un mandate fructuos din calitatea de viceprimar. Eu cred că majoritate în consiliul local voi face cu consilierii PSD. Acesta este obiectivul pe care ni l-am propus toți, ca după ce se numără voturile, în seara de 9 iunie 2024 să obținem cel puțin 11 mandate în așa fel încât să avem cei doi viceprimari în funcție din PSD”, a conchis Marcel Romanescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button