1,3 milioane de vieți pierdute în fiecare an: Impactul devastator al fumatului
În fiecare an, 1,3 milioane de oameni mor din cauza tipurilor de cancer cauzate de fumat, în Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și națiunile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), arată un nou studiu finanțat de organizația Cancer Research UK.
Cercetătorii au descoperit că, reunite, cele șapte țări reprezintă mai bine de jumătate din povara globală de morți cauzate de cancer în fiecare an. Studiul a concluzionat că fumatul, precum și alți trei factori de risc care de altfel pot fi preveniți (alcool, greutatea excesivă sau obezitatea și infecțiile cu virusul papiloma uman HPV), au cauzat aproape 2 milioane de morți combinate.
Studiul a fost coordonat de cercetători de la Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), Queen Mary University of London(QMUL) și Kings College London.
Câți ani de viață pierdem din cauza fumatului de tutun?
Cercetătorii au concluzionat că cei patru factori de risc au rezultat în peste 30 de milioane de ani de viață pierduți în fiecare an. Fumatul de tutun a avut cel mai mare impact, rezultând în 20,8 milioane de ani de viață pierduți, potrivit studiului publicat în EClinicalMedicine
.
În lume, cancerul afectează tot mai mult țările cu venituri mici și medii. Analiza Cancer Research UK arată că noile
cazuri de cancer sunt așteptate să crească cu 400%, de la 0,6 milioane la 3,1 milioane în fiecare an în țările cu venituri micii în următorii 50 de ani. Țările cu venituri foarte mari, precum Regatul Unit, sunt așteptate să observe o creștere de 50%în aceeași perioadă de timp.
„La nivel global, cineva moare de cancer cervical la fiecare 2 minute”
„La nivel global, cineva moare de cancer cervical la fiecare 2 minute.90% dintre decese au loc în țările cu venituri mici și medii și ar putea fi reduse drastic prin evaluări cuprinzătoare și programe de vaccinare împotriva HPV. Știm că vaccinarea împotriva HPV previne cancerul cervical. Asta, alături de analizele cervicale, ar putea elimina cancerul cervical ca problemă de sănătate publică”, a declarat dr. Judith Offman, profesor la Queen Mary University of London și unul dintre autorii studiului.